Klaus Iohannis a evidențiat această informație ca unul dintre punctele sale forte (”Îmi asum acestă candidatură în numele României”) în competiția pentru funcția de Secretar General al NATO.
Iată ce spunea președintele Klaus Iohannis în momentul în care și-a anunțat oficial candidatura la NATO:
Ca prioritate majoră, de la începutul primului meu mandat ca Președinte al României, am inițiat și negociat cu toate partidele parlamentare un Pact național care a prevăzut alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, iar acum am ajuns la alocarea a 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă resurse semnificative pentru dezvoltarea capacităților și a capabilităților noastre militare. Suntem printre Aliații care au înțeles și și-au asumat de la început acest angajament.
Cu toții trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajunge la minimul de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare și să investim cel puțin 20% în echipamente majore, cât mai curând posibil
Numai că acest lucru nu s-a întâmplat și practic. Cifrele prezentate public de către Klaus Iohannis sunt contrazise de un raport oficial al NATO. Conform documentului menționat, în anul anterior, România a alocat doar 1,6% din PIB pentru Apărare, sub pragul de 2% susținut de președinte. De asemenea, raportul indică faptul că țara noastră se situează în a doua jumătate a clasamentului în ceea ce privește cheltuielile militare în rândul aliaților NATO, înregistrând scăderi constante în ultimii trei ani.
Situația este proastă și în ceea ce privește înzestrarea și achizițiile de echipamente militare noi. O mare parte din bugetul destinat Apărării este direcționată către salarii și pensii, cu puține resurse rămase pentru modernizare. Aceste aspecte au fost subliniate și de către Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care a evidențiat într-un interviu recent că armata nu își permite nici măcar să angajeze firme pentru curățarea unităților, echipamentul militar necesar este adesea insuficient și militarii urmează să primească bocanci noi abia anul viitor
Știrea vine în contextul în care România ocupă o poziție strategică pe flancul estic al NATO, fiind vecină cu o țară în care se află un război în desfășurare.