Joe Biden: Ar fi o mare greșeală ca Israel să ocupe Gaza din nou

Joe Biden despre Trump
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Joe Biden spune că ar fi o mare greșeală ca Israel să ocupe Gaza din nou, dar îi susține dreptul de a se apăra în fața Hamas. Afirmația președintelui american a fost făcută într-un interviu televizat. Aceasta vine în contextul în care armata israeliană este pregătită să invadeze terestru Fâșia Gaza. „Cred că ar fi o mare greșeală”, a spus Biden. „Uite, ceea ce s-a întâmplat în Gaza, în opinia mea, este Hamas, iar elementele extreme ale Hamas nu reprezintă tot poporul palestinian. Și cred că ar fi o greșeală ca Israelul să ocupe din nou Gaza.”

Președintele Joe Biden are în vedere o călătorie în Israel în zilele următoare. Data nu a fost stabilită încă, deoarece armata israeliană efectuează bombardamente zilnice asupra enclavei palestiniene asediate Gaza. Vizita va fi efectuată de îndată ce va fi posibil, potrivit unui înalt oficial al administrației americane. Călătoria va avea loc pe fondul temerilor tot mai mari că o invazie israeliană care se profilează în Gaza ar putea declanșa un război mai larg. Consecințe umanitare ar fi devastatoare, notează AlJazeera.

Joe Biden și perspectiva iraniană

Prezența lui Joe Biden ar putea fi văzută ca o mișcare provocatoare de către Iran. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a călătorit deja în Orientul Mijlociu săptămâna trecută, încercând să împiedice escaladarea războiul dintre Israel cu Hamas, grupul care conduce Gaza. Există tot mai multe temeri ca războiul să declanșeze un conflict regional mai larg.

Președintele american a mai spus că este  încrezător că Israelul va acționa conform regulilor războiului”. „Există standarde pe care le respectă instituțiile și țările democratice. Și sunt încrezător că va exista posibilitatea ca nevinovații din Gaza să poată avea acces la medicamente, hrană și apă.”

Totuși, Israelul nu permite intrarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Mai multe detalii AICI.

Notă: Israelul a părăsit Gaza în 2005. Hamas a câștigat alegerile din anul următor și a preluat controlul. Din 2006 nu au mai fost organizate alegeri

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News