Kamala Harris încearcă să calmeze spiritele în Partidul Democrat

Kamala Harris
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, a transmis vineri un mesaj de încredere marilor donatori democrați, susținând că partidul va câștiga alegerile prezidențiale din 5 noiembrie. Această declarație vine în contextul în care mai mulți legislatori i-au sugerat președintelui Joe Biden, partenerul ei de echipă, să se retragă din cursa electorală, relatează Reuters.

„Vom câștiga aceste alegeri”, a afirmat ea în cadrul unui apel telefonic organizat pe neașteptate pentru a calma donatorii, conform unei persoane prezente la discuție. „Știm cine este candidatul care pune pe primul loc poporul american în aceste alegeri: președintele nostru, Joe Biden”, a subliniat Kamala  Harris.

Intervenția Kamalei Harris vine în contextul în care mai mulți senatori și congresmeni democrați, precum și importanți donatori ai partidului republican, i-au cerut lui Biden să se retragă din cursa prezidențială.

Joe Biden se confruntă cu o presiune tot mai mare de a se retrage din cursă. Aflat însă în casa sa de vacanță din Rehoboth Beach, Delaware, unde se recuperează după COVID-19, Biden transmite clar că nu are de gând să se retragă din cursa prezidențială.

Mai multe evenimente de strângere de fonduri pentru campania lui Biden au fost suspendate, conform unor surse democrate implicate, deoarece donatorii au amenințat că își vor retrage sprijinul financiar.

Numărul total de reprezentanți și senatori care au cerut vineri ca Biden să se retragă din cursă a ajuns la 11.

Senatorul din Ohio, Sherrod Brown, a devenit cel mai recent democrat care îi cere președintelui Biden să își încheie campania pentru realegere. În acest moment critic, toată atenția noastră trebuie să se întoarcă la aceste probleme importante. Cred că președintele ar trebui să își încheie campania

Sursă alternativă: Associated Press

Urmăriți Politic Media și pe Google News