Klaus Iohannis a aprobat cererea SUA cu privire la prezența avioanelor F-35 în România

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Președintele Klaus Iohannis a informat Parlamentul printr-o scrisoare, că a aprobat prezența de trupe și armament NATO pe teritoriul României, relatează Europa Liberă

Klaus Iohanis precizează ca a luat decizia de aprobare la solicitarea premierului Nicolae Ciucă și după consultarea CSAT

Astfel, președintele României dispune:

  • dislocarea, la nevoie, a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată – VJTF în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, în anul 2022, în concordanţă cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul în curs;
  • dislocarea în Marea Neagră pentru misiuni de creştere a vigilenţei în cadrul componentei navale (eVA) a unei grupări navale din cadrul grupării permanente a NATO de luptă;
  • dislocarea pentru misiuni de creştere a vigilenţei în cadrul componentei aeriene (ePA) a unor aeronave aparţinând SUA, Italiei şi Germaniei, precum şi a unor elicoptere aparţinând Marii Britanii şi SUA;
  • dislocarea în Marea Neagră şi la graniţa cu Ucraina a unor capabilităţi de informaţii, supraveghere şi cercetare aparţinând SUA;
  • dislocarea în România a unor forţe aparţinând Franţei, în cadrul consolidării prezenţei aliate pe Flancul Estic al NATO (eFP);
  • dislocarea pe teritoriul României, în contextul repoziţionării în Europa, a unor forţe aparţinând SUA în garnizoanele Buzău, Smârdan, Constanţa şi la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Klaus Iohannis a mai transmis Parlamentului că a aprobat cererea SUA ca, în contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei, două aeronave F35 cu personalul aferent „să survoleze, aterizeze şi să opereze pe teritoriul României în cadrul unor misiuni în comun pentru asigurarea întăririi posturii de descurajare şi a capacităţi de apărare a spaţiului aerian al NATO”

Parlamentul României a luat act informarea cu privire la aprobarea intrării, staționării și operării Batalionului STRYKER al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare și apărare a NATO

Urmăriți Politic Media și pe Google News