Magistrații își suspendă activitatea pentru a-și apăra pensiile speciale, în timp ce România pierde fonduri PNRR

pensiile speciale magistrați judecători procurori
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Magistrații își suspendă activitatea pentru a-și apăra pensiile speciale: Judecîtorii și procurorii au declanșat greve după ce Guvernul a pus pe masa Parlamentului un proiect de lege care limitează privilegiile pensiilor speciale. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au decis suspendarea activității pe termen nedeterminat, cerând retragerea inițiativei legislative. Singurele dosare în care se mai lucrează sunt cele ce presupun măsuri preventive privative de libertate.

Decizia procurorilor a fost rapid urmată de judecători, care, printr-un comunicat transmis de CSM, au anunțat că se solidarizează cu protestul. Aceștia susțin că modificările legislative reprezintă un atac la adresa independenței justiției și chiar o amenințare la statul de drept.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a atras însă atenția că legea nu permite greva în rândul magistraților și a subliniat că nu a primit nicio informare oficială privind suspendarea activității.

Proiectul guvernamental, inițiat de echipa condusă de Ilie Bolojan, prevede ridicarea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu. Totodată, pensionarea anticipată ar urma să fie permisă după 35 de ani de vechime, față de doar 25 de ani în prezent.

Nemulțumirea magistraților este evidentă: pierderea unor avantaje uriașe. În România, pensia medie a unui magistrat se ridică la aproximativ 25.000 de lei pe lună, de câteva ori mai mult decât salariul mediu din economie. Mai mult, doar o parte din această sumă provine din contribuțiile efective, restul fiind acoperit din bugetul de stat. Vârsta reală de pensionare a magistraților în ultimii 15 ani a fost de circa 55 de ani – cu un deceniu mai devreme decât pentru restul populației.

Ironia situației este că România riscă și bani europeni din cauza acestei dispute. Recent, Comisia Europeană a sistat parțial fondurile din PNRR destinate țării noastre tocmai pentru că jalonul privind pensiile speciale nu a fost respectat. Cu alte cuvinte, în timp ce guvernul caută soluții pentru a nu pierde miliarde de euro, magistrații aleg să își suspende activitatea pentru a-și apăra privilegiile.

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News