Militari români răniți în timpul unui exercițiu cu expozibili TNT

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Trei militari români au fost răniți în timpul unui exercițiu cu expozibili, informează Ministerul Apărării Naționale

Incidentul a avut loc în Poligonul Cățelu. Cei trei militari români răniți în timpul acestui exercițiu cu expozibili au ajus la spital. Doi dintre ei se află în afara oricărui pericol

Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Cățelu, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. Doi dintre militari, un soldat și un căpitan, au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, și un al treilea militar, cu gradul de soldat.

Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului. Este supus, la ora difuzării informației de presă, unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital.

Ceilalți doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere. Celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului. Acesta din urmă prezintă escoriații la nivelul membrelor.

Conducerea unității a informat Parchetul Militar București se mai arată în comunicat

MApN; Foto cu caracter ilustrativ

Urmăriți Politic Media și pe Google News