Plagiatoarea Ramona Lile a fost aleasă rector la Universitatea Aurel Vlaicu

Ramona Lile
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

În timp ce școlile se prăbușesc peste copii, o plagiatoare este aleasă rector de Univeristate. Plagiatoarea Ramona Lile a fost aleasă rector la Universitatea Aurel Vlaicu, titrează Revista 22. Aceasta se află la al patrulea mandat

Știrea vine în contextul în care o porțiune a clădirii internatului Liceului „Tamași Aron” din Odorheiu Secuiesc, situat în județul Harghita, s-a prăbușit chiar în timpul momentului în care elevii se îndreptau către camerele lor după încheierea orelor de curs. Patru elevi, trei fete și un băiat, au fost surprinși sub dărâmături. Peste 100 de elevi erau cazați în unitatea respectivă. Câteva zeci de minute au lipsit pentru ca numărul victimelor să fie unul imens. Detalii AICI




Ramona Ilie se afla sub interdicția de a candida la orice funcție până în 2026.

Prin decizia emisă în Ordinul de ministru nr. 3643/06.04.2021, Ramona Lile a suferit o retrogradare de la poziția de profesor și i s-a impus, în anul 2021, interdicția de a participa timp de 5 ani la orice concurs pentru ocuparea unor poziții superioare sau de conducere, precum și ca membru în comisii de concurs.

Această decizie a fost luată ca urmare a aplicării sancțiunii impuse de Consiliul Național de Etică (CNECSDTI) pentru șase cazuri de plagiat identificate. Instanța a confirmat faptele de plagiat pentru care reclamanta a depus recurs. În perioada de desfășurare a procesului de recurs, ordinul administrativ rămâne în vigoare, fiind obligatoriu și având forță executorie.




Alegerile pentru poziția de rector, mult devansate, s-au desfășurat în data de 11 decembrie 2023. Organizarea s-a făcut în total dispreț al regulilor, notează publicația citată

♦ Citește integral pe Revista 22

Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, a comunicat pentru Edupedu.ro că Direcția Generală Învățământ Superior din cadrul ME va amâna emiterea ordinului de confirmare până când situația va fi clarificată din punct de vedere juridic. A subliniat că dosarul a fost primit ieri de către Ministerul Educației și că în interiorul ministerului este în curs de examinare și contestația depusă de contracandidat, care se află în prezent în departamentul juridic al ministerului.

Sursă: Revista 22; Foto: Edupedu.ro

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News