Poliția franceză a împușcat o femeie care amenința că se aruncă în aer la metrou, informează presa franceză citată de Associated Press. Incidentul vine pe fondul amenințărilor teroriste din ultima vreme. Guvernul de l apris a ridicat recent nivelul de alertă la cel mai înalt grad
Autoritățiile nu au dat informații despre starea femeii.
Poliția franceză a spus că ofițerii au deschis focul după ce femeia nu a răspuns la avertismentele lor. Aceștia au intervenit la fața locului după ce mai mulți pasageri din tren au sunat la serviciile de urgență și au raportat că o femeie amenință. Potrivit martorilor, femeia avea fața și capul acoperit.
Nu era clar ce amenințări făcea femeia.
O stație de metrou și tren suburban care deservește biblioteca națională François Mitterrand din estul Parisului a fost evacuată, a declarat poliția.
Ultimul atac de natură teroristă a avut loc în Franța pe 13 octombrie, anul acesta. Un profesr de limbă franceză a fost înjunghiat mortal atunci iar alte trei persoane au fost rănite.
Presupusul atacator fusese supravegheat de poliție, fiind suspectat de radicalizare islamică. Anchetatorii anti-terorism francezi au declarat că suspectul și-a declarat loialitate față de gruparea Stat Islamic înainte de atacul din orașul Arras, din nordul Franței.
Paris: police open fire on a fully veiled woman who was uttering threats and advocating terrorism while shouting “Allah Akbar” in a metro station pic.twitter.com/ctVrD2ndY8
— Louis Montpellier Natio (@Natio_1976) October 31, 2023
Sursă alternativă: Associated Press; Foto: Getty Image
Flux știri internaționale