Primarul PSD care a pretins favoruri sexuale unei angajate, se ține de scaun

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Primarul PSD, care a fost reținut și cercetat pentru că ar fi pretins favoruri sexuale unei angajate, a abordat niște tineri care strângeau semnături pentru organizarea unui referendul pentru demiterea sa

Mihai Georgescu îi numeşte pe cei care strâng semnături, fraieri şi derbedei, și îî acuză pe aceștia că plătiţi de PNL

Senatorul PNL Alina Gorghiu a susținut anterior că filiala liberală va strânge semnături pentru a fi organizat un referendum de demitere a edilului din Călimănești, județul Argeș

Filiala PSD Argeş a decis excluderea din partid a lui Mihai Georgescu, și a transmis că se delimitează de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administraţiei publice

În urma unei îregistrări apărute în spațiul public, în care primarul respectiv îi cere favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajării la cabinetul său, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, conform art. 299 din Codul penal, şi au reţinut un bărbat de 53 de ani, din Călineşti. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, bărbatul în cauză, având calitatea de funcţionar public, profitând de situaţia de autoritate asupra victimei, precum şi în scopul angajării pe o altă funcţie, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflată în subordine”, a anunţat Poliţia Judeţeană Argeş

Primarul PSD a transmis că se dezice de toate acuzaţiile la adresa sa şi lasă organele competente să tragă concluziile reale

Sursă alternativă: G4Media

Urmăriți Politic Media și pe Google News