Procesul de corupție al lui Netanyahu se reia la Tel Aviv

corupție Netanyahu
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Procesul penal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, acuzat de corupție, a fost reluat în Tribunalul Districtual din Tel Aviv, după revenirea acestuia din Statele Unite.

Netanyahu nu a participat la ședința de săptămâna trecută, fiind plecat în SUA, iar în săptămâna anterioară două dintre cele trei audieri au fost anulate din cauza problemelor de sănătate ale unui judecător. La începutul audierii, premierul a invocat dificultăți medicale, menționând că urmează un tratament cu doze mari de antibiotice și solicitând pauze regulate în timpul mărturiei sale.

Cel mai longeviv prim-ministru al Israelului este judecat pentru luare de mită, fraudă și abuz de încredere în trei dosare distincte: Cazul 1000, Cazul 2000 și Cazul 4000, deschise în 2019. Acuzațiile vizează primirea unor cadouri de lux din partea unui producător de la Hollywood în schimbul unor favoruri personale, precum și intervenții pentru beneficii de reglementare acordate unor magnati din media în schimbul unei acoperiri favorabile în presă.

Procesul, început în 2020, a inclus mărturii ale mai multor martori ai acuzării, inclusiv foști colaboratori ai lui Netanyahu care au devenit martori ai statului in procesele de corupție. Procurorii susțin că premierul a încălcat legea pentru a-și îmbunătăți imaginea publică. Un verdict este așteptat cel mai devreme în 2026, iar Netanyahu va avea dreptul de a face apel la Curtea Supremă.

Surse: The Times of Israel, AlJazeera

Urmăriți Politic Media și pe Google News