Proteste masive în Israel. Se cere demisia lui Benjamin Netanyahu

Netanyahu
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Mii de locuitori din Tel Aviv și Israel au participat la proteste împotriva premierului Benjamin Netanyahu și a modului în care guvernul său a gestionat conflictul cu Hamas.

Protestatarii s-au adunat în intersecția Kaplan din oraș, exprimându-și nemulțumirea cu scandări și cântece antiguvernamentale. Mulți au cerut premierului să ia măsuri mai eficiente pentru eliberarea a 134 de cetățeni israelieni ținuți ca ostatici în Gaza de militanții palestinieni. Alții i-au cerut demisia




Popularitatea lui Netanyahu a suferit o scădere drastică după atac, criticii acuzându-l pe politicianul de dreapta că a neglijat protejarea frontierei cu Fâșia Gaza, acordând prioritate propriei supraviețuiri politice în detrimentul intereselor țării.

Presiunea internațională pentru încetarea focului a crescut, mai ales după ce autoritățile sanitare din Gaza au raportat că peste 30.000 de palestinieni au fost uciși în ofensiva Israelului în Gaza. ONU avertizează că un sfert din populația din Gaza se află în pragul foametei

Aceste proteste din Israel au survenit în contextul în care 117 palestinieni au fost uciși în timp ce așteptau într-o coadă pentru a primi mâncare. În stilul său caracteristic, armata israeliană a respins acuzațiile privind responsabilitatea pentru uciderea civililor care căutau ajutor umanitar în orașul Gaza, aceasta negare fiind urmată de condamnări globale și cereri pentru o anchetă independentă.

Statele Unite au trimis ieri ajutoare umanitare pentru Gaza prin intermediul a trei avioane, marcând prima lor contribuție directă de acest fel. Au fost parașutate 66 de colete cu alimente

Vicepreședintele american Kamala Harris se va întâlni la Casa Albă cu Benny Gantz, membru al cabinetului de război israelian, pentru a discuta despre o posibilă încetare temporară a focului în enclava Gaza.

Sursă alternativă: AlJazeera

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News