Într-o conferință de presă desfășurată la Chișinău, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă ar accepta funcția de prim-ministru după ce își va încheia mandatul de președinte. Răspunsul său a fost, desigur, tot atât de evaziv și criptic ca și interpretările sale politice obișnuite: „Vom trăi și vom vedea. Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului și nu cred că are vreo valoare publică să discutăm acum despre ce voi face eu sau nu voi face după 21 decembrie. Vom vedea atunci”.
După zece ani de mandat în care președintele Iohannis a fost subiectul a nenumărate critici, opinia publică și partidele politice (cu excepția PNL) l-au descris ca fiind, cum să spunem delicat, mai mult absent decât prezent. Criticile au variat de la „leneș” până la „incapabil să obțină vreun beneficiu economic pentru țară în urma turneelor sale internaționale de lux”.
Deplasările sale extravagante în Africa, America de Sud și Asia, nu par să fi adus acasă nimic mai prețios decât amintiri dintr-un stil de viață de top.
Marcel Ciolacu, actualul premier, a declarat recent că nu crede că Iohannis își dorește să devină prim-ministru, încheind observația sa cu un comentariu de mare adâncime: „E de muncă într-o astfel de funcție”. Evident, Ciolacu a vrut să fie politicos, dar cu toții știm că în politica românească, „de muncă” poate însemna de fapt „nu-i cazul să se complice cu prea multe responsabilități”.
Aminim că președintele Iohannis a avut și ambiții internaționale remarcabile, încercând să ajungă Secretar General al NATO, dar a fost surclasat de premierul olandez Mark Rutte. După acest eșec de proporții, mai multe surse au raportat că Iohannis ar fi aspirat la o funcție de frunte în Uniunea Europeană, dar nici acest vis nu pare să prindă contur. În acest context, o funcție înaltă cu beneficii pentru Iohannis nu poate fi excluxă
Flux știri internaționale
