Începând cu 2024, școlile din România vor introduce oficial sala de detenție conform noului Statut al Elevului, informează ministrul Educației. Fiecare instituție de învățământ va organiza un spațiu și va stabili proceduri pentru supravegherea elevilor care perturbă orele. Astfel, profesorii vor putea decide trimiterea elevilor care deranjează cursurile într-un alt loc din școală, unde aceștia vor fi supravegheați de un alt cadru didactic sau auxiliar.
Ministerul Educației a anunțat publicarea în Monitorul Oficial a Statutului Elevului 2024 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) 2024. Conform acestor documente, dacă un elev manifestă comportamente care afectează desfășurarea orelor, profesorul poate decide ca acesta să continue activitatea într-un alt spațiu din școală (sala de detenție) sub supravegherea unui alt cadru didactic sau auxiliar, informând în același timp părintele.
Este important de menționat că profesorul poate lua această decizie doar pentru propria sa oră de curs, iar elevului nu i se va consemna absență pentru ora respectivă, conform comunicatului Ministerului Educației.
Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente, mai precizează Ministerului Educației
♦ Rusia susține că a înaintat Ucrainei o propunere de pace, dar nu a primit niciun răspuns.
♦ Controversă la JO Paris 2024: Depunctări contestate pentru două gimnaste românce
Flux știri internaționale