Ministerul Educației primește cel mai mic procent din PIB din ultimii 10 ani

Ligia Deca, PNL
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Ministerul Educației primește cel mai mic procent fin PIB din ultimii 10 ani. Potrivit proiectului de buget publicat de Ministerul Finanțelor, suma alocată este de 32,5 miliarde de lei. Acesta reprezintă 2,1% din PIB

Procentul alocat din PIB este cel mai mic din 2011. Atunci, a fost adoptată actuala lege a educației care prevede acordarea a 6% pentru Educație. Din 2011. niciodată Ministerul Educației nu a primit 6% din PIB. Articolul respectiv din lege a primit în fiecare an o derogare.

La noi, legile sunt pentru proști, dar pentru politicieni nu. Ei dau derogare de la an la an pentru 6% din PIB la Educație. Respectul pentru educație nu a existat niciodată. Respectul pentru așa zisa Românie Educată, începând de la cel care a venit cu ideea asta până la parlamentari, este zero, a declarat analistul economic Dragoș Cabat, pentru Europa Liberă

Ministerul Educației este condus de Ligia Deca. Aceasta a fost consilier prezidențial timp de șapte ani

Ligia Deca a spus recent că ea s-a întors în țară, după studii la o universitate aflată în primele 250 de universități din lume, pentru a se dedica construirii unui buget care să susțină un învățământ mai bun.

Afirmația ministrului este contrazisă de faptul că a acceptat 2,1% din PIB fără să exprime vreo obiecție

Mai mult. Ministerul Educației a transmis un comunicat prin care susține că de fapt procentul alocat pentru anul 2023 este de 3,2% din PIB.

Bugetul pentru învățământ prevăzut pentru anul 2023 este de 49.509 milioane de lei, respectiv 3,2% din PIB.

În bugetul Ministerului Educației este cuprinsă suma de 32.529,5 milioane de lei (2,1% din PIB). Celelalte sume sunt cuprinse în bugetele altor ministere care desfășoară acțiuni de învățământ, se arată în comunicat

Reprezentanții elevilor s-au declarat însă stupefiați. „Constatăm cu stupoare faptul că Guvernul României a ales să aloce nici mai mult nici mai puțin de 2,1% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Ministerului Educației, cel mai mic buget din ultimii ani, contrar tuturor politicilor publice asumate de stat. Deși oficialii au transmis faptul că bugetul educației este în creștere față de anul 2022, ajungând la procentul de 3,2% din PIB, trebuie să subliniem faptul că diferența de 1,1% este calculată prin adunarea tuturor sumelor prevăzute la capitolul «învățământ», incluzând și bugetele locale, județene și ale altor instituții”, au spus reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, CNE.

Urmăriți Politic Media și pe Google News