Șeful Serviciului Rutier Maramureș reținut pentru abuz și fals intelectual

Goth Gheorghe Dumitru
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj a dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 august 2024, a comisarului șef de poliție Goth Gheorghe Dumitru, șef interimar al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Acesta este acuzat de comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu și de fals intelectual. Potrivit anchetatorilor, Goth ar fi șters datele referitoare la suspendarea dreptului de a conduce vehicule ale unei persoane din baza de date a poliției și ar fi determinat un subordonat să înregistreze informații false care indicau că dreptul de a conduce al persoanei respective era valabil, deși acesta fusese suspendat.




Conform informațiilor furnizate de procurori, pe 11 mai 2024, Goth ar fi intervenit în mod ilegal în sistemul informatic al poliției pentru a ascunde faptul că un suspect avea permisul suspendat pe o perioadă de 150 de zile, în baza unei decizii judecătorești. De asemenea, în zilele de 28 mai și 6 iunie 2024, persoana în cauză ar fi condus autoturismul personal, deși nu avea dreptul legal de a o face, datorită intervenției lui Goth, care a anulat practic posibilitatea ca polițiștii rutieri să constate această infracțiune în timpul unui eventual control de rutină.

Pe lângă aceste acuzații, Goth Gheorghe Dumitru ar fi dispus, la data de 20 aprilie 2024, restituirea unui permis de conducere unui șofer care fusese implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. În mod normal, acesta ar fi trebuit să dispună suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 180 de zile, conform legislației în vigoare. Ancheta continuă, iar procurorii cercetează toate aspectele legate de aceste fapte.

Comunicat DNA poate fi consultat AICI

Urmăriți Politic Media și pe Google News