Sondaj Ires privind topul încrederii românilor

Marcel Ciolacu
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Ires a publicat un sondaj privind topul încrederii românilor în primii oameni în stat. potrivit sondajului, Mugur Isărescu se află pe primul loc. Guvernatorul Băncii Naționale, este creditat cu multă și foarte multă încredere de 39% dintre participanții la sondaj

Pe locul doi se află Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis. Ires notează că liderul PSD și președintele statului se bucură de aprecierea a o cincime dintre români. 20% dintre români îi creditează pe cei doi cu multă și foarte multă încredere

Pe locul 3 în topul încrederii românilor se află premierul Nicolae Ciucă. 19% dintre respondenți îi acordă acestuia multă și foarte multă încredere

Reeferitor la direcția în care se îndreaptă țara, românii sunt foarte pesimiști

Trei sferturi dintre români sunt de părere că direcția în care merge România, la final de 2022 este una greșită. Numai unul din 5 o apreciază ca fiind bună. Chiar dacă, aparent, se observă un pesimism ușor mai moderat decât la începutul anului, datele de pe parcursul acestui studiu arată că nu optimismul îi caracterizează cel mai bine pe români, în acest an.

Peste jumătate dintre participanții la sondaj (57%) spun că anul 2022 a fost mai prost pentru România decât 2021. Un procent similar (56%) recunosc că în acest an au avut sentimentul că țara noastră este amenințată de război.

La începutul lui 2022, românii sperau la un an în care societatea să iasă de sub pandemie. Primele luni ale anului au schimbat ierarhia îngrijorărilor; invadarea Ucrainei de către Rusia și creșterea prețurilor – în special la energie & combustibil – au fost elementele care au schimbat radical starea de spirit în rândul opiniei publice.

Sondajul integral poate fi consultat aici

Urmăriți Politic Media și pe Google News