Trei nave comerciale au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Hormuz, într-un nou episod al escaladării tensiunilor generate de războiul dintre Israel, Statele Unite și Iran. Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), susține că vasele ar fi avut legături cu Statele Unite și Israelul, chiar dacă navigau sub alte pavilioane.
Reprezentanții IRGC au transmis că Iranul nu va permite „niciun litru de petrol” să tranziteze această rută strategică, avertizând că orice navă asociată cu Statele Unite, Israelul sau aliații lor „va fi considerată o țintă legitimă”. Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai importante artere energetice ale lumii, prin care tranzitează aproximativ o cincime din exporturile globale de petrol.
În paralel, două surse citate de Reuters susțin că Iranul ar fi plasat aproximativ o duzină de mine marine în Strâmtoarea Hormuz , o mișcare care ar putea complica redeschiderea rutei maritime și ar amplifica riscurile pentru transportul internațional de petrol și gaze naturale lichefiate.
Tensiunile au generat fluctuații puternice pe piețele energetice globale, în contextul în care atacurile lansate de Statele Unite și Israel asupra Iranului continuă, iar Teheranul ripostează cu rachete și drone împotriva unor ținte din Orientul Mijlociu.
În pofida riscurilor, președintele american Donald Trump a declarat că navele ar trebui să continue să tranziteze Strâmtoarea Hormuz. Liderul de la Casa Albă a afirmat, de asemenea, că forțele americane au distrus marina iraniană și că 28 de nave specializate în instalarea minelor ar fi fost lovite.
Criza energetică generată de conflict a determinat reacții la nivel internațional. Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a anunțat că cele 32 de state membre au convenit în unanimitate eliberarea a 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice, într-o încercare de a stabiliza piețele și de a limita creșterea prețurilor. Liderii statelor din Grupul celor Șapte (G7) și ai Uniunea Europeană analizează, la rândul lor, măsuri suplimentare pentru a reduce impactul economic al conflictului.
This is one of at least three separate attacks on commercial vessels in the last 24 hours in or near the Strait of Hormuz. https://t.co/9jREMFGavB
— OSINTdefender (@sentdefender) March 11, 2026
Flux știri internaționale