Donald Trump îi pune frână lui Elon Musk după concedierile masive din administrația federală! Potrivit unor surse citate de Politico, joi seara a avut loc o întâlnire de urgență între președintele SUA și fondatorul Tesla, în urma criticilor dure venite din partea politicienilor de ambele tabere. În centrul scandalului se află Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), condus de Musk, responsabil pentru măsurile drastice luate în ultimele săptămâni.
Trump a clarificat că DOGE va avea doar un rol consultativ, iar deciziile finale privind restructurările și politicile guvernamentale vor rămâne în mâinile secretarilor cabinetului. Astfel, miliardarul pierde o parte semnificativă din influența sa asupra administrației federale.
Într-o postare pe Truth Social, Trump a confirmat că astfel de întâlniri vor avea loc bilunar și a sugerat o abordare mai atentă în concedieri: „Ar trebui să folosim bisturiul, nu toporul.” Deși și-a reafirmat intenția de a reduce birocrația, liderul de la Casa Albă a subliniat că dorește păstrarea angajaților competenți.
Până acum, zeci de mii de funcționari au fost disponibilizați, iar un judecător a decis că aceste concedieri ar putea încălca legislația muncii. Rămâne de văzut dacă schimbarea de strategie va duce la reangajarea celor afectați sau dacă Elon Musk va găsi o nouă cale de a-și menține influența în administrație.
Sursă: Politico
Flux știri internaționale