România, în loc să se apuce de reforme, stă și se uită cum doi foști și actuali „lideri” politici se încaieră în direct pe Facebook. Traian Băsescu – cunoscut și sub pseudonimul Petrov, cu vechime în navigație, turnătorii și tăieri de pensii – l-a luat la rost pe Marcel Ciolacu, premierul în exercițiu și, cândva, antreprenor de covrigi la Buzău. Motivul? Țara e în faliment mascat și cineva trebuie să țipe primul ca să pară că-i pasă. Actual premier, pasionat de împrumuturi, conduce România ca pe un amanet național: totul la dobândă, nimic înapoi.
Băsescu, reîncărcat cu energie de postac în șomaj, a ieșit la rampă tunând despre „criza multiplă” în care se zbate România. Și, culmea, omul n-a exagerat: datoria publică gonește spre infinit, PNRR-ul e în moarte clinică, iar bugetul e un Excel trist cu promisiuni fanteziste. A cerut demisia lui Ciolacu, spunând că „singurul lucru util pe care-l mai poate face pentru țară e să plece”. De parcă el, când a plecat, a lăsat altceva în urmă decât o grămadă de tăieri, austeritate și o Udrea în toate borcanele cu miere.
Când adevărul vine din gura unui fost informator și autor moral al tăierilor de pensii, parcă îți vine să te uiți în altă parte.
Băsescu dă lecții de morală, Ciolacu răspunde cu lozuri de campanie – și între ei, bugetul zace lat
Ciolacu, cu stilul său inconfundabil de om care pare că dă din gură doar ca să nu tacă, a reacționat rapid. L-a făcut „rebut politic”, „turnător” și l-a trimis înapoi la dosarele Securității. Și a făcut-o cu acea convingere a politicianului care crede că, dacă strigă tare despre trecutul celuilalt, se șterge cumva prezentul dezastruos în care trăim. A uitat, desigur, să menționeze că România, sub conducerea lui, e împrumutată până în gât și trăiește din bani luați pe dobândă ca un client disperat la un IFN de colțul străzii.
Și da, nu putem ignora micul detaliu din CV-ul privind experiența anteprenorială a premierului: înainte să vândă iluzii economice de la Palatul Victoria, potrivit presei, vindea covrigi la Buzău. Nimic rău în asta – ba chiar onorabil. Doar că între a scoate covrigi din cuptor și a scoate o țară din criză e o diferență cam cât între foița de sus de pe covrig și o strategie fiscală coerentă. Până acum, pare că i-a rămas doar sarea.
Între timp, românii stau și privesc cum doi maeștri ai ipocriziei joacă teatru ieftin. Unul semnalează corect problemele, dar e ultima persoană care ar trebui să țină lecții. Celălalt se preface că nu vede nimic greșit, în timp ce conduce o țară care se scufundă cu viteză, dar cu promisiuni mari în geam.
Și uite-așa, în loc de soluții, avem un nou episod de gălăgie politică. Nimeni nu-și asumă nimic, toți joacă roluri de moraliști. România? E la marginea prăpastiei financiare, dar măcar are spectacol. Rezultatul? Zero soluții, zero asumare. Țara alunecă încet și sigur spre un faliment mascat, cu împrumuturi care țin țara în viață de la o lună la alta. Spectacolul e jalnic. Unul acuză, altul răspunde, amândoi se prefac că sunt altcineva. Iar între ei – o țară care trăiește pe datorie și încă mai speră că măcar unul dintre ei va avea bunul-simț să tacă.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea politică este, din păcate, perfect intenționată.
Flux știri internaționale
