Vaticanul condamnă Rusia pentru prima dată de la începutul războiului, relatează Deutesche Welle
Papa Francisc s-a apărat împotriva criticilor că declarațiile sale despre războiul din Ucraina sunt mesaje politice. În același timp, însă, Vaticanul a numit pentru prima dată direct Rusia drept inițiatoarea războiului, potrivit unui comunicat al Sfântului Scaun.
În ceea ce privește războiul de amploare din Ucraina, inițiat de Federația Rusă, intervențiile Sfântului Părinte Francisc sunt clare și fără echivoc în a-l condamna ca fiind nedrept moral, inacceptabil, barbar, fără sens și respingător, se mai arată în comunicat.
Șeful Bisericii Catolice a ținut să promoveze pacea mai presus de toate prin remarcile sale. Cuvintele Sfântului Părinte cu privire la această problemă dramatică ar trebui interpretate ca o voce ridicată în apărarea vieții umane și a valorilor asociate cu aceasta, și nu ca o poziție politică
Comunicatul în care Vaticanul condamnă Rusia vine după multe critici
Săptămâna trecută, Papa a provocat indignare în timpul unei declarații. Când vorbea despre nevinovați o menționa pe Daria Dugina, o activistă ultranaționalistă pro-Kremlin. Aceasta a fost ucisă într-un atac cu bombă lângă Moscova.
În altă ordine de idei, un grup de 14 experți internaționali se află în drum spre centrala nucleară Zaporijie. Grupul este condus de Rafael Grossi, șeful AIEA.
Sursă alternativă: Deutsche Welle
Flux știri internaționale