Vladmir Putin va avea o nouă discuție cu Joe Biden

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Cei doi lideri vor avea joi o nouă discuție telefonică pe o serie de subiecte, inclusiv despre viitoarele angajamente diplomatice dintre cele două tări, a declarat purtatorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, pentru CNN

Vladmir Putin a solicitat convorbirea iar președintele Joe Biden a acceptat-o, potrivit oficialului citat mai sus

Acesta a mai decalarat că ”Administrația Biden continuă să se implice în eforturi dimplomatice extinse cu aliații si partenerii europeni, prin consultări si acțiuni de coordonare asupra unei abordări comune ca reacție la mobilizarea de efective militare ruse la frontiera cu Ucraina”

Președintele Statelor Unite a avut consultări cu lideri din întreaga Europă, iar oficiali din cadrul administrției de la Casa Albă au avut contacte la nivel multilateral cu Alianța Nord-Atlantică și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa

Joe Biden le-a oferit asigurări de apărare liderilor țărilor central și est-europene, inclusiv președintelui României, în contextul tensiunilor cu Rusia, în cadrul unei teleconferințe care a avut loc în 9 decembrie în formatul denumit ”Inițiativa București Nouă” (B9)

Uniunea Euripeană dorește să participe direct la negocierile dintre SUA și Rusia pe tema garanțiilor de securitate

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și-a manifestat nemulțumirea pentru că întalnirea va avea loc în format bilateral, spunând că Europa nu poate să fie spectator de la distanță și nu poate accepta decizii luate fără participarea Uniunii Europene

Dacă Moscova dorește să discute în ianuarie despre arhitectura de securitate a Europei și despre garanțiile de securitate, aceasta nu este o problemă care să țină doar de Statele Unite și Rusia, iaar Unuiunea Europeană trebuie să fie prezentă la aceste negocieri, a mai adăugat acesta într-un interviu acordat publicației Die Welt.

Sursa: CNN, Die Welt; Sursa foto: CNN

Urmăriți Politic Media și pe Google News