Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care cere un armistiu umanitar imediat între Israel și militanții Hamas din Gaza
Cu puțin timp înaintea votului Israelul a transmis că a intensificat bombardamentul asupra Fâșiei Gaza. Comunicațiile au fost întrerupte în Gaza din cauza atacurilor efectuate de aviația israelieană asupra infrastruturii
Rezoluția a fost inițiată de Iordania și a avut sprijinul a peste 40 de state membre, inclusiv Egipt, Oman și Emiratele Arabe Unite.
♦ Polițist prins în flagrant la furat din locuințe
Prin documentul adoptat se solicită un „armistiu umanitar imediat, durabil și susținut” și se cere tuturor părților să respecte dreptul internațional umanitar și furnizarea „continuă, suficientă și nestingherită” de bunuri și servicii esențiale în Fâșia Gaza.
De asemenea, solicită „eliberarea imediată și necondiționată” a tuturor civililor ținuți captivi, garantarea siguranței lor și tratamentul uman în conformitate cu dreptul internațional.
Rezoluția iordaniană a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, cu 120 de voturi pentru, 14 împotrivă și 45 de abțineri.
Statele Unite au votat împotriva rezoluției. România s-a abținut
♦ Două nave cargo s-au ciocnit astăzi în Marea Nordului
Cele 14 state care au votat împotrivă sunt: Statele Unite, Austria, Croația, Cehia, Fiji, Guatemala, Ungaria, Israel, Insulele Marshall, Micronezia, Nauru, Papua New Gineau, Paraguay și Tonga.
Rezoluțiile Adunării Generale nu au un caracter juridic obligatoriu, însă capătă o importanță morală din cauza participării universale a membrilor săi.
Gilad Erdan, ambasadorul statului Israelul la ONU, a criticat dur rezoluția denunțănd faptul că documentul nu condamnă atacul Hamas din 7 octombrie
♦ Antena 3 și Mihai Gâdea obligați să plătească despăgubiri 20.000 euro pentru acuzații mincinoase
Cu toții am fost martori că ONU nu deține nici măcar un gram de legitimitate”, a spus el. „ONU se angajează să asigure noi atrocități. Potrivit ONU, Israelul nu are dreptul să se apere
Nu există discuții sau discuții de purtat cu Hamas. Israelul nu va sta cu mâinile în brațe pentru a-i lăsa să comită din nou atrocități. Rezoluția nu menționează Hamas o dată, de parcă războiul ar fi început de la sine, a mai adăugat ambasadorul israelian
♦ Azilul groazei Voluntari. Un nou cămin descoperit de anchetatori
Sursă: UN News
Flux știri internaționale
