Accizele la combustibil se majorează de două ori în anul 2024

ciucă ciolacu
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

În anul 2024, accizele la combustibil vor cunoaște o dublă majorare, contrar afirmațiilor premierului Marcel Ciolacu care subliniase absența unor noi taxe pentru noul an. Schimbările în nivelul accizelor pentru combustibili vor avea loc în două etape distincte. La 1 ianuarie 2024, prima majorare va fi aplicată, observându-se o creștere a accizelor pentru benzina fără plumb la 2.019 lei/1000 litri, comparativ cu nivelul anterior din 2023, care era de 1.776,30 lei/1000 litri. Similar, pentru motorină, acciza va crește la 1.850 lei/1000 litri față de 1.632,81 lei/1000 litri în anul precedent conform datelor oficiale publicate de Ministerul Finanțelor și citate de Agerpres.




O a doua creștere a accizelor este programată să aibă loc la 1 iulie, când acciza la benzină fără plumb va atinge 2.382,84 lei/1000 litri, iar cea la motorină va ajunge la 2.183,85 lei/1000 litri.

♦ Fiul şefului Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei se alfă printre victimele de la Ferma Dacilor

Acciza la gazul petrolier lichefiat, folosit ca și combustibil pentru motoare, va înregistra o majorare la 874,24 lei/tonă (față de 776,09 lei în 2023). În cazul în care acest tip de gaz este utilizat pentru încălzire, acciza va ajunge la 773,62 lei/gigajoule (față de 686,77 lei în anul precedent). Acciza pentru gazul natural, utilizat drept combustibil pentru motoare, va fi de 17,72 lei/gj (comparativ cu 15,73 lei anterior).

În paralel cu accizele la combustibil, și electricitatea destinată uzului comercial va suferi o creștere de preț. Valoarea accizei va ajunge la 3,41 lei/Mwh (în creștere de la 3,03 lei înainte).

De asemenea, băuturile alcoolice se vor regăsi printre produsele care vor cunoaște creșteri de preț în anul 2024.

Sursă: Agerpres
Urmăriți Politic Media și pe Google News