Ciprian Ciucu demisionează de la președinția PNL București

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, demisionează de la președinția PNL București. Edilul este unul dintre puținii lideri PNL care nu au susținut alianța cu PSD

Mi-am depus astăzi demisia din funcția de președinte al organizației PNL București. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, așa cum știți, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul și energia mea să le dedic oamenilor din #Sectorul6.

Le urez succes colegilor din organizația PNL București, colegilor din Consiliul General și le spun că toate proiectele noastre pot fi duse la îndeplinire cu dedicare și seriozitate. De astăzi înainte pentru mine va fi și mai multă administrație dar și mai puțină politică.

Pentru Sectorul 6!

În urma demisiei, Partidul Național Liberal a transmis o reacție

„Înțelegem decizia domnului Ciucu și acceptăm nevoia lui de a se concentra pe activitatea de la Primaria Sectorului 6, precum și la conducerea organizației politice a PNL din acel sector. Ii mulțumim pentru întreaga activitate la conducerea PNL București și pentru deschiderea și dialogul susținut cu conducerea partidului. Președintele PNL va propune numirea unui interimat în următoarea ședință de Birou Politic Național, de la începutul lunii martie.

Ciprian Ciucu a fost ales președinte al PNL Bucureștiîn iulie 2021. Atunci a învins-o pe Violeta Alexandru, care a plecat din PNL alături de Ludovic Orban, în partidul Forța Dreptei.

Foto: Inquam Photo

Urmăriți Politic Media și pe Google News