Premierul Nicolae Ciucă are un consilier guvernamental care folosește inteligența artificială. Numele acestuia este Ion. Consilierul a fost prezentat de premier la începutul ședinței de guvern de astăzi
Astăzi avem o surpriză, care nu aparține guvernului, ci aparține unor români care au avut o inițiativă de apreciat. Guvernul României marchează astfel o premieră, aș putea să îi spun, la nivel național și internațional.
Nicolae Ciucă spune că este primul consilier guvernamental care folosește inteligența artificială.
Este aici, în stânga mea, vi-l prezint. Numele lui este ION și vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei „noi”. Este un proiect care va primi rolul de consilier onorific al premierului și apreciez că rolul lui este să ne ajute pe noi să putem să îi ajutăm mai bine pe cetățenii români să informeze Guvernul României, în timp real, și să transmită propuneri, probleme și cu dorințele pe care le au.
Am menționat că este o inițiativă a unor cercetători și profesori români. Eu le spun că sunt cei mai buni cercetători și profesori români din domeniu, care nu au vrut altceva, prin acest proiect, decât să dea o voce românilor. Proiectul ION reprezintă un sistem care, așa cum spuneam, folosește inteligență artificială pentru a capta rapid și automat părerile, opiniile românilor, doleanțele lor, folosind informațiile disponibile în spațiul public.
Ceea ce doresc să subliniez este faptul că, pentru mine, și sunt convins că și pentru dvs., acest demers reprezintă un motiv de bucurie, pentru că este un demers al cercetătorilor, al profesorilor de top din domeniu, al firmelor și companiilor din domeniu. Am spus că este motiv de mândrie, pentru că sunt toate conduse și la fiecare dintre ele lucrează cetățenii români. Deci este un proiect românesc 100%. Le mulțumesc pe această cale pentru propunerea pe care au făcut-o.
Flux știri internaționale
