DIICOT a trimis în judecată din greșeală un colaborator sub acoperire

agent DIICOT sub acoperire trimis in judecată din eroare
agent DIICOT sub acoperire trimis in judecată din eroare
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

DIICOT a trimis în judecată un colaborator sub acoperire din greșeală. Prin intermediul colaboratorului, o rețea de contrabandiști a fost identificată și destructurată. Membrii acesteia au fost trimiși în judecată într-un dosar privind contrabanda cu țigări. De asemenea, DIICOT a luat măsuri legale împotriva propriului său colaborator sub acoperire. Deși, acesta era autorizat de către procurorul responsabil pentru caz.

Norocul său a fost că instanța a sesizat greșeala

Tribunalul Brăila a reținut că, potrivit dispoziţiilor articolului 16, alineatul 1, litera d din Codul de Procedură Penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau exercitată dacă există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

Aderarea inculpatului I.C. la grupul infracţional a fost realizată strict în scopul realizării transportului de ţigarete din data de 24.10.2016. Acestea au fost livrate efectiv pe 25.10.2016 în Constanţa. Procurorul de caz, emitent al ordonanţelor de folosire a inculpatului I.C. în calitate de colaborator, a stabilit că inculpatul I.C., în această calitate, a acţionat în limitele autorizării. Mai mult, inculpatul a dat şi declaraţie în cadrul acestui dosar penal în calitate de martor ameninţat, sub identitatea nereală, se arartă în decizia instanței

Colaboratorul a fost trimis în judecată după ce, în 2016, a transportat 11.000 de pachete de țigări de contrabandă. De asemneea, a fost acuzat că ar fi tăinuit transportul altor 52.000 de pachete de țigări de contrabandă.

În definitiv, bărbatul a fost achitat de Tribunalul Brăila

Fotografie cu caracter ilustrativ

Urmăriți Politic Media și pe Google News