Un nou scandal in Parlament, de această dată în afacerea vaccinurilor anti-Covid. Astfel, DNA cere ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în vederea începerii urmării penale. Respectiv într-un dosar privind achiziția inutilă de vaccinuri anti- Covid. Potrivit DNA, cei trei sunt suspecți de săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.
Procurorii susțin că cei trei au luat decizia de a achiziționa un plus de 52,8 milioane de doze de vaccin. Acestea sunt evaluate la peste un miliard de euro, plus TVA. Decizie a fost luată în ciuda faptului că numărul de doze contractate anterior, de 37,5 milioane, ar fi fost suficient pentru a vaccina peste 23 de milioane de persoane. Autoritățile anticorupție mai spun că această achiziție nu era necesară. Se are în vedere că numărul estimat de persoane eligibile pentru vaccinare era de doar 10,7 milioane. Conform comunicării României către Comisia Europeană.
Argumentele DNA
DNA mai arată că distribuirea vaccinurilor către statele membre UE se făcea în funcție de dimensiunea populației. Fiecare stat avea libertatea de a decide care categorii de populație să primească prioritate în vaccinare. Procurorii subliniază faptul că statele membre puteau, în termen de 5 zile de la notificare, să aleagă să nu solicite anumite vaccinuri. Era stabilită o clauză de „opt-out”. Astfel, ele nu erau obligate să plătească pentru vaccinurile pe care nu le solicitau.
Solicitarea de ridicare a imunității parlamentare a fost trimisă Parlamentului. Procurorii notează că există probe suficiente. Din probatoriu rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează starea de fapt descrisă mai sus.
Flux știri internaționale