Emmanuel Macron, președintele Franței, a reușit să evite colapsul politic în această vară, dar nu fără a-și arunca aliații sub autobuz. În ultimele trei luni, Macron a pierdut alegerile europarlamentare, a dizolvat rapid parlamentul iar apoi și-a trimis trupele în luptă fără pregătire, suferind o nouă înfrângere. Apoi, a generat săptămâni de haos, întârziind numirea unui nou prim-ministru.
Aliații săi au pierdut zeci de locuri în fața stângii și extremei drepte, după ce Macron a pariat masiv pe viitorul țării și a pierdut. În ciuda rezultatelor dezastruase, președintele a ieșit din această situație cu fața umflată, dar a reușit să-l nominalizeze pe fostul negociator șef pentru Brexit, Michel Barnier, ca prim-ministru.
Gaspard Gantzer, un fost consilier la Palatul Elysée, a afirmat: „După un setback serios în alegerile europene și un altul în cele parlamentare, el a reușit să-și consolideze autonomia politică la Elysée și să-și continue agenda.” Totuși, prețul acestei aventuri a fost mare, iar daunele aduse taberei sale par a fi permanente”
Criticii nu au ezitat să-l acuze pe Macron de „ucidere” a coaliției sale, iar imaginile miniștrilor săi șocați după decizia de a convoca alegeri anticipate vor rămâne în istorie. Răzbunările politice au fost la ordinea zilei, iar Macron s-a dovedit a fi primul care a cedat într-un conflict cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Odată cu desemnarea lui Barnier, Macron s-a asigurat că reformele sale pro-business, inclusiv controversata creștere a vârstei de pensionare, vor supraviețui. Însă, conceptul de „macronism” — o politică mixtă între pragmatism, vorbe goale și inovație — pare să fi murit.
„E aproape comic. Începi cu promisiuni de revoluție și sfârșești prin a aduce un politician din vechea gardă”, a spus Christopher Weissberg, fost parlamentar din partidul Renaissance. Macron nu mai este președintele Jupiterian care visa să rămână deasupra controverselor, ci un om care se murdărește cu negocieri politice.
Trădările și atacurile din spate sunt o parte esențială a politicii, iar ascensiunea lui Macron a început cu o candidatură secretă pentru președinție în timp ce era ministru. A demonstrat, de asemenea, o latură nemiloasă cu prim-miniștrii săi, iar acum se confruntă cu o situație complicată.
După ce a refuzat să-l numească pe candidatul preferat al stângii, Macron a petrecut săptămâni testând nume, dar cooperarea cu stânga a devenit rapid o propunere imposibilă. Protejarea reformelor sale a avut un cost ridicat: cu Barnier, Marine Le Pen și partidul său sunt din nou actori esențiali pe scena politică.
Reputația internațională a lui Macron a fost afectată, iar acum se află într-o poziție vulnerabilă. Rămâne de văzut cât va putea să reziste, având în vedere că viitorul său politic depinde de stabilitatea guvernului său. În ciuda tuturor provocărilor, Macron își dorește să fie văzut ca președintele care a salvat Franța de ruină fiscală, dar riscă să fie adesea amintit ca liderul care a îndreptat țara spre extremele politice.
Sursă alternativă: Politico
Flux știri internaționale
