Fără scrupule și fără respect pentru lege, Victor Ponta a declarat public că, în cazul în care va ajunge președinte, va interveni direct în justiție și va opri dosarele penale despre care el consideră că sunt „politice”. Asta în ciuda faptului că, potrivit Constituției României, președintele nu are nicio atribuție care să-i permită amestecul în actul de justiție.
Într-o emisiune la Gândul, fostul premier PSD a susținut că în România se fabrică dosare politice și că, odată ajuns la Cotroceni, le va opri: „Ce este dosar care are legătură cu candidaturi, de la președinte, la deputat, la primar, le voi opri pentru că nu vreau ca România să fie o țară cu dosare politice.” Întrebat clar dacă va interveni inclusiv în dosarele lui Călin Georgescu, Ponta a răspuns fără ezitare: „Toate dosarele politice, inclusiv cele ale lui Călin Georgescu.”
Această declarație sfidează flagrant Constituția și ar trebui, în mod normal, să-l descalifice automat din cursa pentru președinție. Nu doar că recunoaște intenția de a bloca dosare penale, dar transmite și un mesaj periculos: că justiția poate fi pusă la dispoziția intereselor politice.
Remarcabil este și contextul în care Ponta a făcut această afirmație – la doar o zi după ce Curtea Constituțională i-a validat candidatura. Declarația pare un gest disperat prin care Ponta încearcă să atragă electoratul lui Călin Georgescu, al cărui dosar a fost respins de aceeași Curte. Practic, Ponta pare dispus să spună orice pentru a câștiga capital electoral, inclusiv să promită ingerințe ilegale în justiție.
♦ Administrația Trump analizează o posibilă revizuire sau amânare privind vizele pentru români
Flux știri internaționale