Fostul premier al Pakistanului, Imran Khan a fost împușcat în timpul unui protest din orașul Wazirabad, aflat lângă Lahore
Un bărbat a deschis focul și l-a rănit pe acesta în picior
Un oficial din partid a confirmat că fostul premier al Pakistanului a fost împușcat la un miting, dar se află în afara pericolului
Azhar Mashwani, un oficial al partidului Pakistan Tehreek-e-Insaf al lui Khan, a confirmat pentru Al Jazeera că alte șase persoane, au fost, de asemenea, rănite în atac. Printre acestea se află inclusiv un alt politician, Faisal Javed Khan
Khan, conduce un marș de protest spre capitală, Islamabad, cerând alegeri anticipate, a fost dus la un spital din Lahore. Identitatea bărbatului înarmat, care a fost arestat de poliție la fața locului, nu a fost dezvăluită
Niciun grup nu a revendicat atacul. Imagini din presa locală l-au arătat pe Khan cu un picior bandajat, mișcându-se cu ajutorul echipei sale de securitate. Premierul Shehbaz Sharif a emis o declarație prin care condamnă incidentul și a cerut autorităților să lanseze imediat o anchetă.
Khan și-a început lungul marș pe 28 octombrie de la Lahore și este de așteptat să ajungă la Islamabad pe 11 noiembrie.
Guvernul său a fost înlăturat în aprilie anul acesta printr-un vot de neîncredere parlamentar. De atunci, Khan a organizat mitinguri în toată țara, cerând alegeri anticipate.
Sursă: AlJazeera
Flux știri internaționale