Germania anunță un sprijin financiar masiv pentru populație. Guvernul este de acord asupra unui pachet de ajutor de 65 de miliarde de euro.
Măsura vine pe fondul creșterii prețurilor la energie
Vom trece peste iarna aceasta, a spus cancelarul Olaf Scholz
Cel de-al treilea pachet de măsuri de ajutor include planuri pentru continuarea biletelor de transport public mai ieftine și scutiri fiscale pentru companiile mari consumatoare de energie.
De asemnea este prevăzută o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari şi studenţi pentru plata facturii la energie. Copiii vor beneficia de o majorare a alocaţiilor cu 18 euro
Ajutorul pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă va fi majorat
Acesta este al treilea pachet de ajutor din acest an. Cele două pachete anterioare au inclus o reducere la benzină, care a expirat la sfârșitul lunii august, biletul de transport de nouă euro și o plată forfetară a prețului energiei către muncitori.
Măsura, reprezintă cel mai mare sprijin financiar pentru populație de până acum
Partidele de opoziție germane din Bundestag, au criticat noile măsuri.
Vicepreședintele fracțiunii CDU/CSU, Jens Spahn, a declarat pentru portalul de știri t-online că nu este „nimic concret” în niciunul dintre planurile anunțate de coaliție
Implementarea va dura mult timp, în loc să ușureze povara imediat și într-o manieră țintită. Cea mai mare problemă, prețul extrem de ridicat al gazelor a rămas neabordată, a mai adăugat acesta
Președinții partidului Alternativa pentru Germania (AfD), au avertizat că pachetul de ajutor va stimula creșterea suplimentară a prețurilor.
Sursă: DW
Flux știri internaționale