Guvernul introduce taxa pe soare

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

În plină criză energetică guvernul vrea să introducă o nouă taxă. Taxa pe soare. Aceasta vizează cetățenii și firmele care și-au instalat panouri fotovoltaice

Guvernul vrea să-i taeze pe cei care produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă

Taxa pe soare face referire la prosumatori, acei oameni care folosesc panourile solare pentru energia regenerabilă. Statul român consideră că ar trebui să aibă un contor diferit față de cel care este deja conectat la energia electrică.

Ministerul Energiei susține că taxa va intra în vigoare în 2026. Potrivit lui Virgil Popescu taza pe soare este prevăzută într-o nouă directivă europeană.

Directiva Europeană spune însă că statul poate introduce o taxă, în anumite condiții. NU este obligatoriu

Atât PSD cât și USR au criticat Ministerul Energiei pentru această intenție

O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea  prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?” a transmis senatorul PSD Radu Oprea

În plină criză energetică, „coaliția lui Nicu și Marcel” îi pedepsește cu o taxă nouă pe românii care au investit în energie solară: îi pune să plătească pentru energia pe care ei o produc și tot ei o consumă.

Practic, o taxă pe soare. Au inclus-o într-o ordonanță de urgență emisă înainte de 1 decembrie, ca să se asigure că trece neobservată. Pentru că PSD și PNL fură bani din buzunarul oamenilor și se ascund ca hoții.

România este un stat european care dorește să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim și o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD și PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul și piața captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu prețul sacrificării producției de energie în plină criză energetică, a transmis USR

Tot în acest context, Ministerul Mediului, condus de UDMR, a bătut pasul pe loc cu programul Casa Verde. Foarte puțini români au reușit să acceseze programul, deși guvernul are la dispoziție sute de milioane de euro pentru a sprijini gospodăriile ca să-și monteze panouri fotovoltaice

Urmăriți Politic Media și pe Google News