Doi iranieni care plănuiau un atac terorist cu cianură și ricină au fost arestați în Germania, transmite DPA. Potrivid WDR cei doi sunt frați
Un purtător de cuvânt al procurorilor din Dusseldorf, care conduce în prezent ancheta, a confirmat acest lucru la câteva ore după ce doi bărbați au fost arestați
Un iranian în vârstă de 32 de ani a fost suspectat că a obținut substanțe extrem de toxice, au declarat duminică mai devreme procurorul din Düsseldorf și poliția din Recklinghausen și Münster.
Ricina este foarte toxică și este listată oficial în Germania la armele biologice.
Ziarul de circulație în masă Bild a raportat că au fost implicați personal de la organismul federal de control al bolilor, Institutul Robert Koch (RKI) și Poliția Criminală Federală (BKA).
Anchetatorii s-au mobilizat sâmbătă în jurul miezului nopții pentru a percheziționa locuința tânărului de 32 de ani din Castrop-Rauxel, la aproximativ 15 kilometri nord-vest de Dortmund. Mulți purtau costume de protecție.
O zonă largă din jurul locuinței a fost izolată. Un contingent mare de ofițeri de poliție, pompieri și servicii de urgență a fost desfășurat la fața locului.
Dovezile au fost depuse în containere albastre și duse la un loc de decontaminare amenajat de pompieri
„Învinuitul este suspectat că a pregătit un atac terorist cu cianură, au spus anchetatorii. „Căutarea servește la găsirea toxinelor corespunzătoare și a altor dovezi”.
Încă nu s-a decis dacă tânărul de 32 de ani va fi adus în fața unui magistrat.
Potrivit Bild, BKA îi urmărea pe oameni de zile întregi. BKA a primit un avertisment de la o „agenție de informații prietenoasă”.
Poliția s-a mai confruntat anterior la Köln cu un caz asemănător. Acum 4 ani, un bărbat tunisian și o femeie germană au procurat ricină și pregătot o bombă. Aceștia au fost condamnați la pedepse lungi de închisoare.
Și în acest caz, o agenție străină de informații a oferit un pont după ce au fost achiziționate cantități mari de toxină. Autoritățile estimau că o bombă plină cu bile de oțel și ricină ar fi putut ucide 200 de oameni.
Sursă: DPA
Flux știri internaționale



