Niculae Bădălau, fost parlamentar PSD a fost reținut de DNA pentru infracțiuni de corupție. Este acuzat de dare de mită în formă continuată și trafic de influență
Fostul parlamentar PSD este consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României. De asemenea este și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții
Potrivit procurorilor, Niculae Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract unei societăți administrată de o rudă a acestuia. Acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții. De asemenea, ar fi promis că va determina persoana respectivă să asigure finanțarea a două proiecte depuse de către primăria respectivă. Valoarea contractului era de peste 7 milioane de lei
În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă. În data de 25 noiembrie 2022, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
Inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro
Alături de Niculae Bădălău a ai fost reținută încă o persoană. Aceasta este reprezentantul unei societăți comerciale. Cei doi urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă
Comunicatul DNA
Flux știri internaționale