Guvernul norvegian a anunțat joi că a expulzat 15 diplomați ruși suspectați de spionaj, informează Associated Press. Diplomații lucrau la Ambasada Rusiei la Oslo și sunt suspectați de spionaj
Ministrul de externe Anniken Huitfeldt a declarat că această mișcare este „o măsură importantă pentru a contracara și a reduce sfera activităților de informații rusești în Norvegia și, prin urmare, pentru a ne asigura interesele naționale”.
Rușii declarați persona non grata „trebuie să părăsească Norvegia într-un timp scurt”, a spus Huitfeldt, adăugând: „Nu vom acorda vize ofițerilor de informații care solicită o viză pentru Norvegia”.
Ministrul a refuzat să spună dacă guvernul acționa ca răspuns la un incident specific, trimițând întrebări agenției de securitate internă a Norvegiei PST pentru detalii. Guvernul a spus că activitățile diplomaților expulzați sunt „incompatibile cu statutul lor diplomatic”.
„Nu vorbim de diplomați obișnuiți, ci de ofițeri de informații sub acoperire diplomatică. Activitățile lor reprezintă o amenințare la adresa intereselor norvegiene”, a spus Huitfeldt.
Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova va răspunde cu aceași monedă, au informat agențiile de presă ruse Tass și RIA Novosti. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Ruse, Timur Chekanov, a numit decizia guvernului norvegian „un alt pas extrem de neprietenos”.
De la începutil războiului sute de diplomați ruși suspecți de spionaj au fost expulzați din Europa
Sursă: Associated Press
Flux știri internaționale
