Primarul PNL din Otopeni a fost reținut de DNA

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Primarul PNL din Otopeni Silviu Constantin Gheorghe, a fost reținut de DNA. Acesta este acuzat că, impreună cu alți funcționari, a făcut plăți nelegale unor firme, din conturile primăriei

Valoarea prejudiciului se ridică la 35 de milioane de lei

Ordonanțele procurorilor arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria Orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetați în prezenta cauză, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:

  • 25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări
  • 10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare, aferente cheltuielilor menționate mai sus.

În demersurile lor, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză

Alături de primarul PNL din Otopeni, a mai fost reținut și Vlad ConstantinAcesta era la data faptei director executiv în cadrul Primăriei orașului Otopeni

De asemenea, DNA a început urmărirea penală față de ȘTEFAN BOGDAN IONEL, la data faptei de inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice, și alte 4 persoane fizice (un diriginte de șantier și trei oameni de afaceri)

Comunicatul DNA poate fi consultat AICI

Urmăriți Politic Media și pe Google News