Trupurile a doi bărbați decedați într-o închisoare din Alabama, SUA, au fost returnate familiilor fără organe interne, relatează Associated Press
Într-un proces federal american, familia lui Brandon Clay Dotson, în vârstă de 43 de ani, care a decedat în închisoarea statului pe 16 noiembrie, a intentat o acțiune împotriva Departamentului de Corecție din Alabama și a altor părți implicate. Aceștia susțin că trupului celui decedat îi lipsea inima atunci când rămășițele sale au fost returnate familiei.
Într-un alt caz similar, săptămâna trecută, fiica lui Charles Edward Singleton, un alt deținut decedat, a depus mărturie în fața instanței, afirmând că trupul tatălui ei a fost returnat în 2021 fără toate organele interne. Aceste dezvăluiri ridică întrebări cu privire la tratamentul cadavrelor în sistemul penitenciar din Alabama, generând un scandal legat de posibile neglijențe sau practici necorespunzătoare în gestionarea deceselor din închisori.
După moartea lui Singleton, departamentul de patologie de la Universitatea din Alabama a efectuat o autopsie pe cadavrul lui, potrivit unui membru al familiei care a vorbit cu postul de știri ABC News
Familia lui Singleton a fost informată că nu există organe interne în corpul lui și că i-a fost extirpat creierul, conform dosarelor judecătorești revizuite de ABC News. De asemenea, familia sa a fost informată că organele sunt de obicei plasate într-o pungă și introduse înapoi în corpuri în urma autopsiilor.
♦ Noi taxe în 2024. Românii care intră în concediu medical vor fi taxați
Familia lui Singleton a cerut Universității din Alabama să îi returneze organele, dar universitatea a spus că nu le-au primit niciodată, conform dosarelor instanței.
Un purtător de cuvânt al universității a declarat pentru Fox News că „UAB nu a efectuat această autopsie și nu a fost implicat în această problemă”
Sursă alternatvă: The Guardian
Flux știri internaționale