O ucraineancă a fost depistată cu o sumă imensă de bani după ce a intrat în România, informează Poliția de Frontieră. Aceasta nu a declarat banii la intrarea în țară. Potrivit legii, sumele care depășesc 10.000 de euro trebuie declarate la vamă
O ucraineancă a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret cu 30.000 de lire sterline, 60.000 de euro şi peste 25.000 de lei în maşină. A fost depistată ulterior de poliţiştii de frontieră la un control în trafic, a informat Poliţia de Frontieră
Acțiunea a avut loc sâmbătă pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control în zona de competenţă. Un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a oprit în trafic un autoturism marca Volkswagen. Acesta era înmatriculat în Ucraina. Se afla pe drumul DN2 dintre PTF Siret şi oraşul Siret. Autoturismul era condus de către o femeie cu dublă cetăţenie româno-ucraineană. Mașina a fost oprită la aproximativ 700 de metri după puctul de trecere al frontierei
În vehicul respectiv se mai aflau alte cinci persoane, în calitate de pasageri.
În urma unui controlului au fost descoperite 30.000 de lire sterline, 60.000 de euro şi 25.917 lei. Femeia a spus că banii îi aparţin dar nu deţine dovada declarării în vamă.
Având în vedere cele constatate, în baza legislaţiei în vigoare mijlocul de transport şi sumele în lei şi valută au fost înaintate către Biroul Vamal Siret, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, a mai precizat Poliţia de Frontieră Suceava. De asemenea, persoanele alături de ucraineancă depistată cu o sumă imensă de bani au fost înaintați biroului vamal
Flux știri internaționale