Tentativă de viol comisă de un călugăr din Brașov

tentativă de viol comisă de un călugăr
tentativă de viol comisă de un călugăr
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Tentativa de viol este acuzația care a făcut ca un călugăr din Brașov să fie arestat. Conform Agerpres, bărbatul de 57 de ani, este călugăr la o chilie de pe masivul Postăvaru

La data de 11 septembrie, o persoană de sex feminin în vârstă de 34 de ani s-a deplasat la o chilie aflată pe masivul Postăvaru. Aceasta pentru a-l vizita pe inculpat, călugăr în vârstă de 57 de ani. Pe fondul consumului de alcool, acesta din urmă ar fi insistat ca persoana vătămată să rămână peste noapte. Însă, ca urmare a refuzurilor repetate a încercat să întreţină raporturi sexuale neconsimţite cu aceasta. În cadrul incidentului, victima a fost agresată fizic şi a reuşit să scape. Femeia a fugit profitând de un moment de neatenţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Anterior măsurii de arestare prevenitvă, inculpatul, călugăr în Postăvaru a fost reținut timp 24 de ore de autoritățiile din Brașov pentru tentativă de viol

Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Brașov, sub coordonarea și supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, dispusă ca urmare a existenței unei suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni, rezultată din probe. Aceasta nu este de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție, precizează autoritățiile citate de MyTex

Fotografie cu caracter ilistrativ

Urmăriți Politic Media și pe Google News