Consiliul de Miniștri a aprobat decretul care conține măsuri de sprijinire a familiilor și întreprinderilor împotriva facturilor scumpe și intervențiilor în favoarea sectorului sănătății pentru o sumă totală de resurse alocate egală cu 4,9 miliarde euro, a transmis Giorgia Meloni. Sprijinirea cetățenilor și afacerilor rămâne prioritatea acestui Guvern.
Astfel, Italia extinde sprijinul pentru familiile cu venituri mici
Banii nu vor necesita cheltuieli suplimentare de deficit. Suma vine prin accesarea unei rezerve de 21 de miliarde de euro deja alocate în buget, precum și din profitul unei creșteri economice mai mari decât se aștepta
În special se va acorda ajutor pentru facturile la energie familiilor cu venituri sub 15.000 de euro pe an pentru cel puțin încă trei luni.
Mișcarea marchează o nouă fază în eforturile Italiei de a proteja cetățenii și întreprinderile. Inflația este încă ridicată, dar pe trend descrescător. Decizia petreu alocare celor 4,9 miliarde de euro a fost luată de Giorgia Meloni și ministrul de finanțe Giancarlo Giorgetti
Italienii, la fel ca mulți alți europeni, se confruntă și cu facturi la alimente în creștere. De asemenea, guvernul pregătește și alte măsuri fiscale separate. Reducerea sau eliminarea taxei pe valoarea adăugată pentru produsele de bază, cum ar fi pastele, pâinea și laptele.
Sursă alternativă: Bloomberg
Flux știri internaționale
